ÎNTRE DOUĂ LUMI
[Bar-do]

după ros­to­golir­ile pe cărările miz­er­abile
     ale vieții
tot­deau­na îți răsare în față
lumi­na strălu­ci­toare a Real­ității
copleși­toare
toate gîndurile/ mai vechi/ chiar uiatate
    și cele mai noi
ca pe masa de oper­ație
îți vor fi iluminate/ expuse
se vor ivi îngrozitoare/
    de neo­col­it
mai vii și mai ade­vărate ca nicio­dată
toate străine de tine și împotri­va ta/
    acuza­toare
de ce/ pen­tru ce le-ai năs­cut
indiferente/ ostile
false și nepăsă­toare te chinuie
te urmăresc și te uită
se află în afara ta
rămîi părăsit/ cotro­pit de sin­gură­tate
și neferi­cire
ca o floare pier­dută print­re omă­turi
în disperare/ sub teroarea purificării
în Ocean­ul sin­gurătății
cu Lib­er­tatea desbrăcată/
   fără opre­liști
și fără direcții
gata de risipire în cîmpi­ile infer­nale
la crucea unde se întîl­nesc
Preaînal­tul cu miro­sul cărnii de om
te afli
departe de lumea de aici
print­re închipuiri și iluzii
fascinat/ tră­dat pînă la pulverizare/
    învins
nu-ți rămîne decît Învierea
aco­lo te așteap­tă Glo­ria
cu sabia învăpăi­ată
   ridi­cată spre lume.
 

ENTRE DEUX MONDES
[Bar­do]

après les cul­butes sur les chemins mis­érables
      de la vie
tou­jours sur­git devant toi
la lumière étince­lante de la Réal­ité
acca­blante
toutes tes pensées/ anciennes/ com­plète­ment effacées
     les plus récentes aus­si
comme sur une table d’opération
seront éclairées/ exposées
elles se révèleront effrayantes/
     directes
plus vivantes et plus vraies que jamais
toutes étrangères et opposées à toi/
     accusatri­ces
pourquoi/ parce que tu les as engen­drées
indifférentes/ hos­tiles
fauss­es et insen­si­bles elles te tour­mentent
te pour­suiv­ent puis te lais­sent
pour exis­ter hors de toi
tu te retrou­ves abandonné/ envahi de soli­tude
et de mal­heur
comme une fleur égarée dans les neiges
dans le désespoir/ dans la ter­reur de la purifi­ca­tion
dans l’Océan de la soli­tude
la Lib­erté mise à nu/
   sans inter­dits
et sans direc­tions
prêt à dis­paraître dans les champs infer­naux
là où se ren­con­trent
le Très-Haut et l’odeur char­nelle de l’homme
tu te tiens
loin de ce monde
par­mi les fic­tions et les illu­sions
fasciné/ trahi à n’être plus que débris/
     vain­cu
seule te reste la Résur­rec­tion
là t’attend la Gloire
et son épée de flamme
   brandie sur le monde.

[print-me]